Toparceanu - Sa traiasca arhitectul!

Pe strada Toamnei unde,
Pomii-si scuturau povara,
Locuia o cuconita
Blonda si frumoasa - Clara!

Avea trup de crin si gura
Rosie ca o muscata;
Sanii - doua crizanteme
Si... era si maritata!

Sotul ei - Avram Barbulea -
Voiajor prin toata tara,
Pleca luni de dimineata
Si venea sambata seara.

Astfel ca, in alte zile,
Clara dulce, dragastoasa
Marti si joi - sa se distreze -
Ma primea pe mine-n casa.

Ii citeam poeme, versuri,
Ma-mbatam de glasul ei,
Ne spuneam povesti, si-n urma
Petreceam ca de-obicei.

Casa-n care dragei mele
Ii fusese scris sa sada,
Avea dou-apartamente
Cu balcoanele spre strada.

Jos in gang, urcai o scara
Care-asa - din construire -
Nu avea alta intrare,
Nu avea alta iesire.

Iar alaturi, statea Sprinta
Cu barbatul - Haim Nane,
Care-avea tot astfel casa
Si tot astfel de balcoane.

Nimeni, nimeni; numai scara
Luminata de un bec.
Ma stia cand vin la Clara,
Mai ales stia cand plec.

Vremea-ii impletea cununa,
Si destinul priveghea
Sa gustam din fericirea
Dragostei - si eu si ea!

Da-ntr-o noapte violenta,
Cand cu draga ma... distram
Se-auzira pasi pe scara,
Si ea-mi spune: - Vine-Avram!

Ma imbrac in fuga, fulger,
Vinovat ca un borfas
Si deschid in graba usa
Si-mi dau drumu-n balconas.

Doamne, Tu, care scapat-ai
De la jertfa pe Isac,
Fa si-acuma o minune
Si ma-nvata ce sa fac?

Si precaut, fara voie,
Instinctiv, eu fac un salt
Si-ntr-o clipa sunt alaturi,
In balconul celalalt.

Situatia e grava;
Simt in creier un ciclon!
Ce ma fac daca vecinul
Ma gaseste in balcon?!

Sa sar jos, cu neputinta!
Trotuarul e departe,
Simt in cerebel o lupta
Si pe viata, si pe moarte!

Si de-odata se deschide
Usa-ntr-un moment fatal,
Si-n chenarul ei apare...
Sotul Clarei, personal!
Eu inghet si gura-mi muta
Nici o soapta nu indruga!
Si ridic in semn de spaima
Bratele, in semn de ruga

Pe cand el, vazandu-mi halul,
Ca sa-mi crute umilinta,
A dedus fara-ndoiala
Ca am fost surprins la... Sprinta.

Si intelegand din semne
Ca-i cer mila ca un prost,
Mi-a dat mana sa sar iarasi
In balconu-n care-am fost!

A deschis cu grija usa,
Nici un zvon sa n-o alarme
Si, cu patos i-a spus Clarei,
Care se facea ca doarme:

- Nu ti-am spus eu, Clara draga,
Cum ca Sprinta-i o stricata?
Uite de-unde are blana -
Skong - cu care-i imbracata!

Vino-ncoa, poete draga
Si iti jur pe Dumnezeu
Ca n-o sa ne stie nimeni.
Nici sotia, nici chiar eu!

M-a condus de mana vesel,
Iara eu priveam cuminte,
Trupul Clarei strans in brate
Cu o ora inainte.

Si cand m-am vazut in strada
M-am rugat, c-asa mi-e firea,
Sa traiasca arhitectul
Care-a construit cladirea!

Fiindca ce faceam eu daca
Ma pastea un ghinion,
Si aceasta casa-a Clarei
Avea numai un balcon?!